Guvernatorul statului american Georgia, Brian Kemp, a declarat vineri stare de urgență în 91 de comitate afectate de două incendii forestiere majore care au provocat pagube materiale fără precedent, peste 120 de locuințe și alte clădiri fiind mistuite de flăcări, transmite Reuters, citat de Agerpres. Incendiile de pe autostrada 82 și de pe Pineland Road au generat o criză majoră, autoritățile mobilizând resurse suplimentare pentru a limita extinderea focarelor și a proteja comunitățile afectate.