Un accident feroviar a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, între stațiile Pașcani și Lunca Siretului, la fața locului fiind trimise două autospeciale ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Iași și una de la Secția de Pompieri Pașcani, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, la sosirea salvatorilor la locul accidentului, un bărbat a fost găsit rănit grav, fiind transportat de urgență la spital. Circumstanțele exacte ale accidentului sunt investigate de autorități, iar traficul feroviar pe această rută a fost temporar afectat.