Un eveniment remarcabil a avut loc la bordul unui avion Delta Airlines, în timpul unui zbor pe ruta Atlanta–Portland. O femeie a intrat în travaliu și, cu sprijinul pasagerilor și al echipajului, a adus pe lume o fetiță la 10.000 de metri altitudine, chiar înainte de aterizarea pe aeroportul internațional din statul american Oregon. Nașterea a fost asistată de medici și asistente aflate printre pasageri, iar atât mama, cât și copilul sunt în stare bună de sănătate.